VIDEO | Florin Cîțu, despre a treia doză de vaccin: ”Dacă e nevoie, ne vom mai vaccina o dată”

Publicat: 27/07/2021, 23:25
Actualizat: 28/07/2021, 02:22

Premierul susține că dacă este necesar ca miniștrii, care sunt toți vaccinați anti-COVID, să dat un exemplu pentru a stimula campania, ”ne vom mai vaccina o dată”. Florin Cîţu mizează și pe implicarea autorităților locale, a cultelor religioase, dar și a celor de la PSD, despre care spune care ar trebui să vină cu soluţii astfel încât „să ducem vaccinul la fiecare persoană”.

„Am văzut propunerile, am văzut aceste soluţii şi în Statele Unite, şi în alte ţări. Dau câteva rezultate, nu ştiu dacă vor fi rezultatele scontate pentru milioane de oameni să fie vaccinaţi. Până la urmă, vă spun că putem să încercăm artificii pe termen scurt, putem să încercăm şi restricţii, putem să încercăm şi motivaţii financiare. Totul se poate încerca, dar eu cred că trebuie să înţelegem că, până la urmă, ca să ajungem la milioane de cetăţeni, trebuie să implicăm primarii, să implicăm autorităţile locale, toată lumea să se ducă la fiecare casă, să aducem vaccinul la fiecare persoană”, a afirmat Florin Cîţu, marți, la Digi 24.
Șeful Guvernului a precizat că toţi miniştrii cabinetului pe care îl conduce sunt vaccinaţi şi „dacă mai e nevoie, ne vom mai vaccina o dată”, subliniind că puterea exemplului poate determina populația indecisă să se imunizeze împotriva COVID-19.
„Vaccinarea nu este obligatorie în România, dar trebuie să înţelegem că puterea exemplului este foarte importantă. De aceea mă aştept de la liderii politici, oricare ar fi ei, de la orice partid, să vină să susţină campania de vaccinare. Este uşor să critici, să stai deoparte şi să spui că nu s-a întâmplat, dar trebuie să te gândeşti că atunci când critici, e vorba despre o campanie care salvează vieţi. Nu vorbim de un program de guvernare, vorbim de o campanie care salvează vieţi şi ar fi bine ca toţi liderii politici din România să înţeleagă acest lucru”, a declarat primul-ministru.
Cîțu recunoaște că rata de vaccinare din mediul rural este mult mai mică decât în mediul urban, însă evaluează că fiind „ok” evoluția pandemiei în România, întrucât cifrele din raportările zilnice indică o rată scăzută a infectărilor.
„Dacă ne uităm la oraşe, avem o rată a vaccinării aproape de 50%. Dacă ne uităm în mediul rural, e adevărat, e o rată mai mică, doar că aglomerarea în mediul rural este foarte scăzută şi atunci probabilitatea ca să se infecteze oamenii e mult mai mică. Dacă ne uităm la ce avem în România şi cum a evoluat pandemia, este ok. Bineînţeles că şi eu vreau să fie mai multă lume vaccinată. Nu ştiu exact ce nu a mers”, a mai spus Florin Cîțu
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
MEGA 💣 în showbiz! Ema Uta și Pescobar, noul cuplu monden?! Imaginile care spun tot,...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Alimentul care se scumpește cu 50%. E nelipsit de pe masă
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni